MACRO TRADERS

macro BLOG

FOREX, OBLIGAȚIUNI, INDICI BURSIERI, ENERGII, MĂRFURI ȘI CRIPTO
  • Acasă
  • Comunitate
  • Cursuri
  • EXTRA
  • Despre noi
  • Blog
  • Contact

1/6/2021

Responsabilitatea succesului financiar...

Comments

Read Now
 
Revenim cu un articol nou, pe o temă importantă și foarte discutată în perioada pandemiei. SUCCESUL FINANCIAR.

În mod uimitor, această abilitate de a face bani nu este predată la școală.

Ceea ce este și mai trist este că ea nu se predă nici la facultate, unde după trei ani și o diplomă de licență, nu știi mai nimic despre finanțe personale sau investiții.


De exemplu doctorii, avocații sau chiar proprietarii de afaceri nu știu și nu sunt pregătiți să-și facă propriul plan de investiții sau să analizeze corect și concret, situația financiară a business-ului pe care vor să-l conducă. Din acest motiv aceștia pot rămâne ignoranți la legislațiile fiscale. 

În zilele noastre exista o multitudine de instrumente în care poți să investești și adevărul e că cel mai bun instrument de investiții este propria educație financiară - o abilitate esențială pe care trebuie să o dezvolți - dacă scopul tău este să-ți construiești propria ta infrastructură.

Din nefericire, nu există nicio altă alternativă.


Dacă știi să îți aloci timpul corect și vei depune un efort în acest sens, vei vedea roadele muncii tale manifestându-se într-un timp foarte scurt.

​Sylvia Porter, în 1975 a publicat ”Moneybook” și ne dă cel mai bun sfat „Investește în tine, în educația ta. Nu e nimic mai bun.” Acest citat ne descrie atât de evident decizia pe care ar trebui s-o luăm, pe care de altfel o și înțelegem perfect, dar care totodată e cel mai greu de pus în practică și de digerat.


La urma urmei, ce preferi: să depui un un mic efort prin studiu - în schimbul unei vieți prospere sau să ignori informația - în schimbul unei vieți mediocre?

Nu este o decizie foarte dificilă, dar în mod surprinzător puțini oameni fac alegerea înțeleaptă.

Autoeducația investițională este unul dintre marile câștiguri pentru că te costă puțin, nu riști nimic și aduce recompense uriașe, în timp.

Comunitatea Macro Traders nu oferă semnale de investiții pentru că acestea nu coincid cu filozofia după care se ghidează și consideră că aceste semnale sunt un semi adevăr periculos.


Exista tot felul de experți financiari în zilele noastre care ne spun să ne diversificam portofoliul pentru a ne reduce riscul. Unul susține că această diversificare de portofoliu duce la rezultate mediocre, altul subliniază ca cel mai bine e să nu ai datorii la bancă, pe când un altul spune că o un credit investit poate să-ți producă o avere.

Cum ar trebui să învețe o persoană „cum să-și investească banii” atunci când nici presupușii experți nu pot fi de acord? În cine poți avea încredere? Fiecare autoritate vorbește de parcă ar exista un singur răspuns corect, totuși fiecare expert financiar oferă sfaturi de investiții diferite și adesea în opoziție.

Este frustrant atunci când presupușii experți financiari vorbesc într-o declarație dogmatică prea simplificată, de parcă ar avea un răspunsul corect.

Adevărații experți știu că majoritatea adevărurilor financiare sunt mai subtile și mai complexe, așa că nu îți insultă inteligența cu sfaturi de investiții simplificate.

Chiar și cele mai de bază idei de investiții, cum ar fi cumpărarea și păstrarea acțiunilor pe termen lung, sunt prea complexe pentru a putea fi explicate în mod adecvat într-un articol scurt.

Realitatea este că fiecare element al sfaturilor de investiții este parțial adevărat și parțial fals - în funcție de situație. Există momente în care are sens să cumperi și păstrezi acțiuni pe termen lung pentru că de cele mai multe duc spre o strategie solidă și există alte momente în care riscul nu este justificat de recompensă.

Un motiv pentru care este necesară educația financiară este să înțelegi nuanțele subtile de gri care se ascund în spatele tuturor adevărurilor de investiții pe care le auzi. 


Singura modalitate de a lua decizii de investiții inteligente -în mod constant- este dacă înveți ce funcționează și ce nu, cum funcționează infrastructura piețelor, cine sunt câștigătorii, cine sunt pierzătorii, etc.

Dacă deciziile tale de investiții nu se bazează pe cunoștințe, atunci pe ce se bazează... pe carisma vânzătorului, farmecul vorbitorului, roboți de tranzacționare sau sfaturi de la chelneri?
Niciuna dintre acestea nu este o rețetă bună.

Prioritizarea educației financiare alternative este modul în care devii auto-responsabil pentru viitorul tău financiar deoarece nu este nimic mai periculos decât deciziile de investiții în valoare de un milion de dolari, luate cu o inteligență financiară în valoare de o mie de dolari.

Inteligența ta financiară acționează ca un plafon care limitează creșterea averii tale.

Rentabilitatea investiției tale ar trebui să se îmbunătățească pe măsură ce înveți să investești constant și să-ți controlezi pierderile atunci când apar greșelile.

Roma nu a fost construită într-o zi... și nici inteligența financiară.
Trebuie să începi de undeva, din fericire, succesul este o abilitate pe care o poți învăța.

Spor la %!

Share

Comments
Details

    Macro Blog 📰 📈 🌐

    Forex, indici bursieri, obligațiuni, stocks, energii, mărfuri și criptomonede, discutăm despre ce anume face diferența dintre profit și pierdere.

    Avem o experiență de peste 12 ani în Piețele Financiare Globale, ca traderi și formatori, am susținut o serie de seminarii și cursuri adresate participanților din piața Forex și din 2014 am lansat platforma MacRo Traders, alături de o echipă de analiști independenti din Cluj-Napoca și București.

    Avem și comunitatea Traders' Club Romania, unde investitorii și traderii independenți pot avea acces la research calitativ, întâlniri, analize și idei de tranzacționare, bazate pe o abordare contra turmei, alături de date fundamentale, publice și obiective.

    Arhivă 🧾

    March 2023
    February 2023
    January 2023
    December 2022
    November 2022
    October 2022
    September 2022
    August 2022
    July 2022
    June 2022
    March 2022
    January 2022
    December 2021
    November 2021
    October 2021
    August 2021
    July 2021
    June 2021
    May 2021
    March 2021
    December 2020
    October 2020
    August 2020
    June 2020
    May 2020
    April 2020
    August 2018
    June 2017
    August 2016


    CategoriI

    All

    RSS Feed

Instagram

Misiunea noastră

Creșterea exponențială a conturilor de tranzacționare, prin identificarea unor oportunități asimetrice fundamentale și dezvoltarea celor interesați de domeniu, indiferent de locație sau experiență. 


​​Contact

Termeni, condiții și  Politica de confidențialitate
Netopia Payments Visa Mastercard Footer Banner Picture
#Finimal
#TradersClub
#MacroTraders
​Copyright © MacRoTraders 2014-2023
  • Acasă
  • Comunitate
  • Cursuri
  • EXTRA
  • Despre noi
  • Blog
  • Contact