Mai nou, comunitatea investitorilor este împărțită în două categorii: YOLO vs. FIRE. Mulțimea YOLO (You Only Live Once) include persoanele care citesc feed-ul celor de la WallStreetBets de pe Reddit, care urmăresc tranzacții speculative și care în general, plasează tranzacții cu marjă pe platforma Robinhood. Aceștia sunt cunoscuți fiindcă împărtășesc sfaturi despre acțiuni pe Discord și mizează pe orice apare în news feed-ul lor de chat.
La începutul anului 2020, în ianuarie, aceștia au adunat investiții în Galway Metals, Inc., crescând astfel volumul tranzacționării, fără niciun alt motiv în afară de faptul că simbolul său este GAYMF. La fel s-a întâmplat și cu criptomoneda Dogecoin - un token cu fața unui câine care a început ca o glumă, neavând vreo particularitate anume - aceștia făcând prețul să crească cu 205% într-o singură zi. Mulțimea YOLO plasează tranzacții cu marjă pe GameStop, iar aceste tranzacții produc un short squeeze, ceea ce face ca prețul s-o ia în sus sau „To the Moon”, cum spun ei. Aceștia tratează bursa superficial, mai mult ca pe un joc de noroc și vând povești despre cum să supraviețuiești în piață. Ei cumpără Meme Stocks și își transformă cecurile de stimulus („stimmies”) în premiul final: suficiente profituri pentru a cumpăra o porție de crispy strips sau „tendi” cum le numesc aceștia. Strategia YOLO este foarte diferită de cea a celor din FIRE. Mulțimea FIRE (Financial Independence Retire Early) este pasionată de fonduri indexate, investiții pasive și investiții pe termen lung. Preferă Vanguard în locul Robinhood și îmbrățișează filozofia de investiții Boglehead. Ei se ghidează după o strategie puțin mai diferită. Aceștia vor „să țină pasul” cu piața nu „să o bată„ și cercetează constant după informații care să le susțină ideile. Ei ajung să dezbată dacă regula de retragere de 4% este prea conservatoare sau agresivă; dacă ar trebui să o ajusteze la 3,5% - 4,5%? Își agonisesc alocarea activelor și se întreabă dacă ar trebui să adauge imobiliare sau acțiuni internaționale în portofoliul lor, totodată cunoscându-și foarte bine raportul cheltuielilor (comisioanele) pentru fondul lor Vanguard. Mulțimea YOLO crede că mulțimea FIRE este plictisitoare, lentă și conservatoare. Mulțimea FIRE consideră că mulțimea YOLO este nesăbuită, speculativă și neancorată în realitate. Ani de zile, taberele FIRE și YOLO au menținut o coexistență pașnică, ignorându-se fericite unele pe altele, fiecare mulțime trăind în propriul univers. Totul până în Ianuarie 2021, când aproape toate platformele de brokeraj majore, inclusiv Robinhood, Schwab, Ally, Fidelity și TD Ameritrade, au restricționat tranzacționarea pe mai multe acțiuni de profil, oprind astfel investitorii de retail să mai intre în piață. Aceștia au vizat înghețarea tranzacționării acțiunilor vizate de WallStreetBets, inclusiv GameStop, Nokia, Blackberry și AMC Theaters. Este adevărat că înghețarea pieței este protocolul standard atunci când prețurile flutuează prea tare și este o măsură de protecție pentru a preveni situații precum flash crash-ul din 2010. De obicei, aceste tipuri de întreruperi de tranzacționare afectează pe toată lumea, atât investitorii instituționali, cât și investitorii individuali. Din păcate, investitorii de retail care au văzut că începe nebunia și-au dorit și ei să investească, iar marile companii de brokeraj nu i-au mai lăsat să deschidă tranzacții noi de buy. Aceștia puteau doar să-și închidă pozițiile deja deschise, iar cei din mulțimea YOLO consideră că asta a fost o manipulare când de fapt a fost o chestie tehnică. Neînțelegând infrastructura piețelor este normal să creadă că în spate este vorba de teoria conspirației și nicidecum de „cerințele minime de marjă”. Este normal ca atunci când prețul crește, marja necesară pentru deschiderea unei tranzacții să crească și ea. Implicit, dacă nu vei îndeplini condițiile nu ți se va deschide tranzacția. De urmărit cum se va termina ancheta Departamentului de Justiție din San Francisco. Noi ne-am inspirat din această poveste și am creat câteva statuete care să va aducă un plus de motivație în activitatea voastră financiară. Până data viitoare, spor la procente ! |
Details
Macro Blog 📰 📈 🌐
Cu peste 15 ani de experiență în piețele financiare globale, Macro Traders este locul unde afli ce anume face diferența dintre profit și pierdere. Arhivă 🧾
September 2024
|