Ahoy, MacRo Traders! ☕ Cele mai interesante titluri din această dimineață de VINERI - 16.02.2024
USD a avut de câștigat în sesiunea Asiatică de azi, yenul fiind un învins notabil... USD/JPY a crescut de lângă 149.85 la peste 150.30. Ministrul de Finanțe al Japoniei, Suzuki, a făcut câteva declarații pentru a încerca să susțină yenul și din nou, ca de obicei, nu a avut prea mult succes. Remarcile lui au fost doar slab-susținătoare. El nu a sugerat că „va face orice este nevoie” sau alte declarații de genul. Tot din Japonia, l-am avut astăzi în parlament și pe guvernatorul Băncii Japoniei, Ueda. Dintre observațiile sale s-a remarcat:
Nicio sugestie de grabă de a înăspri din partea lui Ueda. USD/JPY s-a îndreptat către maxime după aceste comentarii. În rest, a fost o sesiune slăbuță. Este ultima zi a închiderii piețelor din China, iar Luni vor reveni la normal. Săptămâna aceasta nu am primit nicio setare a ratei Facilității de Creditare pe termen Mediu (MLF) de la PBOC. În mod normal, este efectuată de Bancă în data de 15 a lunii. Având în vedere sărbătorile, s-ar părea că Luni pe 19 va fi ziua, dar am auzit că MLF se va stabili pe 18. Vom urmări știrile din acest weekend. Majoritatea analiștilor se așteaptă ca rata MLF pe 1-an să rămână neschimbată la 2.5%, dar acesta nu este un consens unanim. Au existat și rapoarte din surse anonime, citate de un canal de știri, despre faptul că Banca Centrală Europeană își va „modifica” declarația de politică la reuniunea din 7 Martie. Rapoartele au spus mai departe că cel mai mare bloc de alegători din Consiliul Guvernatorilor Băncii (comitetul de stabilire a politicilor) se adună în jurul unei reduceri a ratei în luna Iunie (ședința are loc pe 06.06.2024). Astăzi vor veni datele PPI din SUA pentru luna Ianuarie, alături de Building Pemits și UoM Consumer Sentiment. În portofoliul nostru de tranzacționare, continuăm cu tranzacțiile existente și cu ideile despre care am discutat la Market Briefing, alături de membrii Traders Club. Mai multe detalii sunt și în raportul Macronica. $por la Procente! Accesează resursele comunității Traders Club România, AICI... sau AICI.
Categoria "Diverse"
Prima pagină de la The Wall Street Journal
Bob Rich's Cartoon of the Day: Woof @Hedgeye
Videoclipurile de azi...
Mâine apare următorul număr!
13/2/2024 MarketHits: Dolar mixt înainte de publicarea inflației din SUA (15:30 RO) și a ședinței BNR.Read NowServus, MacRo Traders! ☕ Cele mai interesante titluri din această dimineață de MARȚI - 13.02.2024
Acțiunile din Japonia au atins ieri noi maxime ale ultimilor 34 de ani, conducând piețele asiatice în creștere pe fondul câștigurilor corporative puternice și al yenului slab. Investitorii au digerat și datele despre inflația producătorilor japonezi, în timp ce așteaptă cifrele inflației din SUA, puțin mai târziu. Acțiunile din Australia și Coreea de Sud au avut de câștigat și ele, în timp ce piețele din Hong Kong și China au fost închise de sărbători. NZD a fost unul dintre pierzătorii notabili față de USD în această sesiune. USD a adăugat câțiva pips față de EUR, AUD, CAD, CHF și JPY. USD/JPY pare că ar ataca nivelul 150.00. Din Japonia am avut astăzi PPI-ul m/m care a fost raportat puțin mai mic, sub așteptări. Mai important pentru USD, astăzi a fost raportul din Marea Roșie despre o rachetă teroristă Houthi, care a avariat o navă comercială ce transporta porumb în Iran. Au fost raportate pagube minore. Atacurile de acest fel sunt acum deja obișnuite, dar loviturile nu sunt și se pare că USD a atras câteva ordine de cumpărare în urma acestor știri. După cum am menționat, NZD a fost un învins notabil. Am avut știri despre așteptările inflaționiste din sondajul Reserve Bank of New Zealand. Întreprinderile văd o inflație mai mică și o creștere a salariilor în viitor. Așteptările inflaționiste pentru Q1-2024 au scăzut la minimele ultimilor doi ani. Acest lucru a redus prespectivele și șansele pentru o creștere a ratei RBNZ în luna Februarie. În timp ce ne aflăm la băncile centrale, am avut și un discurs al șefei de analiză economică a Reserve Bank of Australia, Marion Kohler, care nu prea a coincis cu ceea ce am auzit recent de la ceilalți oficiali RBA... Kohler a spus că, în timp ce inflația este în scădere, aceasta rămâne prea mare. Uitându-ne la portofoliul nostru de tranzacționare, păstrăm tranzacțiile existente și continuăm cu ideile despre care am discutat la Coffee & Trading Talks, alături de membrii Traders Club. Mai multe detalii sunt și în raportul Macronica. $por la Procente! Accesează resursele comunității Traders Club România, AICI... sau AICI.
Categoria "Diverse"
Prima pagină de la The Wall Street Journal
Bob Rich's Cartoon of the Day: Sky High A.I. @Hedgeye
Videoclipurile de azi...
În special pentru traderii din România!
Trăiască, MacRo Traders! ☕ Cele mai interesante titluri din această dimineață de LUNI - 12.02.2024
S&P 500 și Nasdaq 100 au închis Vineri la maxime record, în timp ce Dow Jones a pierdut 55 de puncte, pe măsură ce traderii au digerat CPI-ul revizuit din SUA și planurile FED. Acțiunile Megacap, inclusiv Nvidia, Amazon, Alphabet și Microsoft, s-au dus mai sus pentru a propulsa S&P 500 dincolo de pragul de 5.000. În cursul săptămânii, S&P 500 a crescut cu 1,5% pentru a închide mai sus timp de 14 din ultimele 15 săptămâni, un lucru nevăzut în peste jumătate de secol. Între timp, Dow Jones a câștigat 0.5%, iar Nasdaq-ul a crescut cu 2.5%. A fost o piață FX foarte tristă în timpul Asiei, cu Japonia, China, Hong Kong și Singapore, toate fiind în vacanță. China va fi toată săptămâna, iar Hong Kong va ieși Marți din vacanță. Pe lângă sărbători, s-a jucat și finala de fotbal american, iar cei de la Kansas City Chiefs au câștigat Super Bowl pentru al doilea an consecutiv. Mișcările de pe FX au fost micuțe, iar EUR și GBP au câștigat câțiva pips. Pe ordinea de zi, nu au fost știri sau vești despre impact. În weekend, Panetta și De Cos de la ECB au păstrat speranțele de reducere a ratei. Uitându-ne la portofoliul nostru de tranzacționare, păstrăm tranzacțiile existente și continuăm cu ideile despre care am discutat la Coffee & Trading Talks, alături de membrii Traders Club. Mai multe detalii sunt și în raportul Macronica. $por la Procente! Accesează resursele comunității Traders Club România, AICI... sau AICI.
Categoria "Diverse"
Prima pagină de la The Wall Street Journal
Bob Rich's Cartoon of the Day: Year of the Dragon @Hedgeye
Videoclipurile de azi...
Ce citest traderii și investitorii care își respectă contul...
9/2/2024 MarketHits: Din nou la minime istorice (Balanța comercială a României) și noi maxime pentru Bitcoin.Read NowNeața, MacRo Traders! ☕ Cele mai interesante titluri din această dimineață de VINERI - 09.02.2024
Ieri, cererile inițiale de șomaj în SUA au scăzut cu 9.000, până la 218.000 săptămâna trecută, ușor sub estimările de 220.000, continuând să indice o încetinire destul puternică a pieței muncii. Piețele chineze sunt închise acum pentru lungile sărbători de Anul Nou Lunar, iar artificiile din timpul sesiunii Asiatice au venit din Noua Zeelandă. Cei de la ANZ au anunțat un forecast uriaș în afara consensului, prognozând o creștere a ratei RBNZ la următoarea întâlnire de politică monetară din 28 Februarie și pentru cea din 10 Aprilie. Rata oficială de numerar (OCR) actuală este de 5.5%, iar cele două creșteri de 0.25% la care se așteaptă ANZ ar duce-o la 6%. NZD s-a apreciat și paritatea NZD/USD s-a dus mai sus, iar AUD/NZD mai jos. Noutăți au fost și de Guvernatorul RBA, Michele Bullock, care a vorbit în parlament, în fața Comisiei Permanente pentru Economie a Camerei Reprezentanților. Nu au fost noutăți față de ultimele comentarii, de la începutul săptămânii, de după prima ședință RBA. Pe scurt, deși rata inflației a scăzut, încă mai este treabă de făcut pentru a atinge mijlocul intervalului țintă, de 2-3%. Bullock a spus că RBA nu exclude o nouă majorare a ratelor dobânzilor, dacă va fi necesar... și a subliniat că „deși nu are neapărat nevoie ca inflația serviciilor să fie la mijlocul intervalului de 2–3% pentru a-și atinge obiectivul, inflația trebuie să fie mult mai mică decât este în prezent”. Din câte se pare, nu există nicio perspectivă de reducere iminentă a ratei de numerar din partea RBA. Astăzi, chiar și Guvernatorul Ueda a vorbit în parlament, dar în cel al Japoniei. El a susținut comentariile de Joi ale adjunctului său Uchida, care a spus despre condițiile financiare din Japonia că vor rămâne ușoare chiar și după ce BOJ va pune capăt politicii sale de rate negative. Tot în această dimineață, România a înregistrat un deficit comercial de 3429 milioane EUR în Decembrie 2023. Balanța comercială a României a fost în medie de -856,81 milioane EUR din 1992 până în 2023, atingând un maxim istoric de 137,60 milioane EUR în Februarie 1996 și un minim record de -3429 EUR Milioane în Decembrie 2023. Pe Forex au fost intervale de oscilații destul de limitate. Bitcoinul își continuă ascensiunea și se pare că nimeni nu zice nimic... ori au intrat toți Short, ori nu e nimeni pe Buy. Uitându-ne la portofoliul nostru de tranzacționare, păstrăm tranzacțiile existente și continuăm cu ideile despre care am discutat la Market Briefing, alături de membrii Traders Club. Mai multe detalii sunt și în raportul Macronica. $por la Procente! Accesează resursele comunității Traders Club România, AICI... sau AICI.
Categoria "Diverse"
Prima pagină de la The Wall Street Journal
Bob Rich's Cartoon of the Day: I Like Turtles @Hedgeye
Balanța comercială a României...
source: tradingeconomics.com
Videoclipurile de azi...
Cursul cu Bogdan Barnea...
8/2/2024 MarketHits: noi minime ale inflației din China, iar DAX-ul la maxime istorice întârzie rate cut-ul de la ECB.Read NowSalutare, MacRo Traders! ☕ Cele mai interesante titluri din această dimineață de JOI - 08.02.2024
Atât noi, cât și cei de la Deutsche Bank, considerăm că este puțin probabil ca ECB-ul să reducă dobânzile, deoarece indicele DAX a atins maxime istorice, contrar așteptărilor pieței. Atât S&P, cât și Dow Industrial Average, au închis la niveluri record pentru a doua zi consecutiv. Mai mult, indicele S&P a ajuns foarte aproape de pragul de 5000, iar indicele NASDAQ se află la aproximativ 2.7% față de maxim. USD/JPY a crescut astăzi după un discurs al guvernatorului adjunct al Băncii Japoniei, Shinichi Uchida. Pe scurt, el a reiterat încă o dată importanța menținerii politicii monetare și a adăugat că este puțin probabil ca BOJ să crească agresiv ratele dobânzilor, chiar și după încheierea politicii sale privind dobânzile negative. În sesiunea Asiatică, accentul a fost pus pe datele privind inflația (deflația) din China pentru luna Ianuarie, care a scăzut y/y (la -0.8%) în cel mai rapid ritm de la criza financiară globală (GFC). Nu toate datele au arătat o deflație dură. Inflația de bază a rămas neschimbată (la +0.6%). Pentru anul 2023, în ansamblu, CPI-ul a crescut cu 0.2% y/y, cu mult sub ținta PBOC de 3%. Acest lucru nu este prea neobișnuit, totuși, nu și-a îndeplinit obiectivul timp de 12 ani consecutiv. Acțiunile chineze și-au continuat revenirea înspre vacanța lungă, de Anul Nou Lunar. Piețele locale vor fi închise Vineri, 9 Februarie, urmând să se redeschidă Luni, 19 Februarie. Piețele din Hong Kong și Singapore vor fi închise parțial. Bitcoinul își continuă creșterea începută Marți, fiind liniștit și nebăgat în seamă. Palladium a atins un nou minim multianual. În portofoliul nostru de tranzacționare nu sunt modificări, așteptăm confirmări și continuăm în direcția despre care am discutat ieri, la Market Briefing, alături de membrii Traders Club. Mai multe detalii sunt și în raportul Macronica. $por la Procente! Accesează resursele comunității Traders Club România, AICI... sau AICI.
Categoria "Diverse"
Prima pagină de la The Wall Street Journal
Bob Rich's Cartoon of the Day: Message in a Bottle @Hedgeye
Videoclipurile de azi...
De nelipsit din arsenalul unui trader experimentat!
7/2/2024 MarketHits: creștere a șomajului din Elveția și Noua Zeelandă... și scădere a volatilității din piețe.Read NowBună dimineața, MacRo Traders! ☕ Cele mai interesante titluri din această dimineață de MIERCURI - 07.02.2024
Volatilitatea a fost destul de limitată până acum în tranzacțiile din sesiunea Asia-Pacific. Mișcarea timpurie a fost o creștere a dolarului neozeelandez (NZD), deoarece șomajul (din raportul privind locurile de muncă) a fost de 4%, comparativ cu 4.2% așteptat. Acest lucru, combinat cu salarii mai mari, a ajutat la ridicarea kiwi-ului până spre 0.6111, paritatea fiind ajutată și de unele vânzări ușoare de dolari americani (USD). Cu toate acestea, vânzarea de USD s-a inversat oarecum și a lăsat NZD-ul aproape neschimbat. Vânzarea devreme a dolarului a fost de fapt o corecție a creșterii lui, de la sfârșitul săptămânii trecute. Unul dintre factorii despre care se tot vorbește este ajustarea sezonieră din raportul NFP al lunii Ianuarie. Reducerea bruscă a rating-ului NYCB (New York Community Bank) ridică unele întrebări cu privire la piața imobiliară de birouri (spații comerciale) și cât de grave ar putea fi pierderile cauzate. Acțiunile băncii au scăzut cu încă 20% astăzi și este probabil să se confrunte cu mai multe presiuni în urma retrogradării. Totuși, contractele futures pe indicii bursieri din SUA sunt cu 0.2% mai sus, în ciuda unei scăderi de 30% a acțiunilor SNAP de după publicarea câștigurilor. Ford a raportat venituri mai bune, iar alte rapoarte au fost, de asemenea, liniștitoare pentru cumpărători. În China, piața continuă să se aștepte la un oarecare ajutor de la Beijing, fie pentru economie, fie pentru piețe (în special). Indicii bursieri asiatici au rămas mai sus, dar sunt în afara celor mai bune niveluri ale zilei. Ceasul continuă să bată înspre sărbătoarea de Anul Nou Lunar, de săptămâna viitoare, iar mulți speră să primească un ajutor înainte de închiderea piețelor. În portofoliul nostru de tranzacționare, păstrăm tranzacțiile existente și așteptăm confirmările despre care am discutat la Coffee & Trading Talks, alături de membrii Traders Club. Mai multe detalii sunt și în raportul Macronica. Diseară ne vedem la Market Briefing, de la 17:00 LIVE! $por la Procente! Accesează resursele comunității Traders Club România, AICI... sau AICI.
Categoria "Diverse"
Prima pagină de la The Wall Street Journal
Bob Rich's Cartoon of the Day: Small Cap Big Loss @Hedgeye
Videoclipurile de azi...
Asul din mânecă...
Salut, MacRo Traders! ☕ Cele mai interesante titluri din această dimineață de MARȚI - 06.02.2024
Nu-i bai dacă ai crezut că RBA-ul hawkish a fost principalul motiv din spatele forței dolarului australian, dar înclinăm mai mult spre optimismul cauzat de faptul că vine ceva ajutor din China. Au existat o serie de titluri și un raport conform căruia președintele Xi va discuta astăzi cu autoritățile de reglementare. Referitor la RBA, declarația a păstrat un ton hawkish, așa că a existat un motiv pentru cumpărarea AUD. Am crezut că Bullock a temperat acest lucru în conferința de presă, vorbind despre riscuri de ambele părți, despre cum RBA ar putea fi mai încrezătoare în scăderea inflației și despre modul în care Banca va face posibile reduceri. În afară de China și RBA, datele din Japonia au fost slabe și motivele încep să se adune pentru ca BOJ să lase politica acolo unde este. Acestea fiind spuse, normalizarea ratei la nivelul de 0% poate însemna mai mult să scape de extreme, decât o dorință de a înăspri politica. În orice caz, JPY a crescut astăzi. Pe fundalul piețelor, până în prezent, domină vânzarea de USD. O parte din scădere ar putea fi de la optimismul creșterii globale și stimulentele Chinei. Bitcoin se luptă cu 42.5K și turma speculatorilor rămâne expusă Net Short! Referitor la portofoliul nostru, au fost confirmate unele așteptări... dar asta nu înseamnă că au apărut și confirmări valabile pentru a iniția o tranzacție nouă. Continuăm cu tranzacțiile existente despre care am discutat la Coffee & Trading Talks, alături de membrii Traders Club. Mai multe detalii sunt și în raportul Macronica. $por la Procente! Accesează resursele comunității Traders Club România, AICI... sau AICI. Categoria "Diverse" Prima pagină de la The Wall Street Journal Bob Rich's Cartoon of the Day: Tapped Out @Hedgeye Videoclipurile de azi... Tot ceea ce trebuie să știe un investitor sau trader, de la o săptămână la alta!
5/2/2024 MarketHits: începem Week 6 - Q1 - cu interviul lui Jerome Powell și mici gap-uri pe energii.Read NowNeața, MacRo Traders! ☕ Cele mai interesante titluri din această dimineață de LUNI - 05.02.2024
Accentul sesiunii Asiatice a fost pus pe interviul cu președintele FED, Jerome Powell la emisiunea TV din SUA "60 Minutes", care a fost înregistrat pe 1 Februarie și difuzat azi-noapte (RO). Powell nu a spus nimic cu adevărat nou, dacă l-ai auzit vorbind Miercuri (31.01), acum practic ai auzit o repetiție, dar mai interesant, a fost ceea ce nu a spus. În articolul scris care însoțește interviul, jurnalistul a scris:
Jurnalistul nu i-a atribuit acest lucru lui Powell și într-adevăr, o astfel de remarcă specifică de timp nu a apărut în transcriere. Cu toate acestea, faptul că a fost scris în articol, dar nu a fost spus de fapt de Powell a făcut furori, chiar dacă doar pe termen scurt. Șansele pentru rate cut la întâlnirea din Iunie sunt de aproximativ 95%, probabil că nu sunt prea departe de adevăr. Pe paritățile FX majore, nu există o mare schimbare netă, s-au tranzacționat într-un interval redus. USD/JPY s-a dus inițial peste 148.75 dar și-a revenit și este aproape neschimbat în această sesiune. Pe cross-uri, volatilitatea a fost puțin mai interesantă. În weekend, au existat „angajamente” vagi din partea autorităților chineze de a sprijini piețele de acțiuni, iar acestea au fost din nou mai slabe astăzi, în ciuda zvonurilor. Un scriitor australian, născut în China, Yang Jun a primit o condamnare la moarte cu suspendare, în China. El a fost reținut în Ianuarie 2019 sub acuzația de spionaj. A fost judecat cu ușile închise doi ani mai târziu. Azi a fost dat un verdict. Pentru AUD, aceasta este un potențial risc dacă relațiile Australia-China se deteriorează în acest sens. Tot în weekend, Trump a repetat că, dacă va fi ales, se gândește să impună tarife de 60% la importurile din China. Referitor la portofoliul nostru, continuăm cu tranzacțiile existente despre care am discutat la Coffee & Trading Talks, alături de membrii Traders Club. Mai multe detalii sunt și în raportul Macronica. $por la Procente! Accesează resursele comunității Traders Club România, AICI... sau AICI. Categoria "Diverse" Prima pagină de la The Wall Street Journal Bob Rich's Cartoon of the Day: 6 More Weeks of Impending Doom @Hedgeye Videoclipurile de azi... Speculatorii au atins o nouă extremă istorică!!
Pentru mai multe detalii, click pe poză. 2/2/2024 MarketHits: FED și BOE nu sunt pregătite pentru reducerea ratelor, urmează NFP-ul din SUA.Read NowTrăiască, MacRo Traders! ☕ Cele mai interesante titluri din această dimineață de VINERI - 02.02.2024
A fost o sesiune Asiatică relativ modestă astăzi, dar AUD/USD și NZD/USD au continuat să crească după raliul lor de ieri. Indicii bursieri (Dow Jones, S&P și Nasdaq) sunt aproape neschimbați față de închiderea de ieri. A existat un flux de știri foarte lejer și doar lansări de date de nivel inferior. Mai departe, ultima dată când Dow Jones a făcut o schimbare în componentele sale a fost în August 2020, așa că eliminarea unor companii și includerea altora va fi prima în aproape 4 ani. Membrii DJIA (Dow Jones Industrial Average) trebuie:
NFP-ul de astăzi va fi primul test pentru narațiunea pe care FED încearcă să o vândă... higher for longer... dar oare a fost bună respingerea lui Powell din săptămâna aceasta? Au început să apară noi probleme la băncile regionale din SUA, iar acestea ar putea duce la rate cut-uri din partea FED. În orice caz, reacția prețului la apariția datelor se va adăuga cu siguranță la complexitatea acțiunii pieței din această săptămână. În acest weekend, Guvernatorul FED Jerome Powell a înregistrat ieri un interviu pentru "60 Minutes" care va fi difuzat Luni noaptea, de la 02:00 (RO). Globex va fi deschis. Vom reveni cu concluzii pentru cei care nu vor să-l vadă. Pentru fanii F1, Lewis Hamilton, de șapte ori campion mondial de Formula 1, se va muta la Ferrari după sezonul în care finalizează 12 ani petrecuți la Mercedes. Referitor la portofoliul nostru, continuăm cu tranzacțiile existente despre care am discutat la Market Briefing, alături de membrii Traders Club. Mai multe detalii sunt și în raportul Macronica. $por la Procente! Accesează resursele comunității Traders Club România, AICI... sau AICI. Categoria "Diverse" Prima pagină de la The Wall Street Journal Bob Rich's Cartoon of the Day: Bummer @Hedgeye Viitoarele halving-uri pe Bitcoin sunt programate în 2028 și 2032, când este proiectat un preț de 5 milioane USD. Videoclipurile de azi... Următorul număr apare Sâmbătă!
Guten Morgen, MacRo Traders! ☕ Cele mai interesante titluri din această dimineață de JOI - 01.02.2024
Aseară, FED a menținut rata neschimbată la un maxim al ultimilor 23 de ani (de 5.25%-5.5%) și a renunțat la îndrumările oficiale care mențineau posibilitatea creșterii ratelor. Totuși, în timpul conferinței de presă, președintele Powell a declarat că banca centrală nu va avea suficientă încredere în traiectoria inflației pentru a lua în considerare reducerea ratelor dobânzilor în Martie. După volatilitatea post-FOMC de peste noapte, era de așteptat o continuare în timpul Asiei, dar aceasta a fost redusă. Principalele parități Forex sunt puțin modificate, cu intervale foarte mici și din nou, volatilitate mai mare pe cross-uri. Acțiunile chineze au crescut puțin pe continent și puțin mai mult în Hong Kong. Sesiunea s-a concentrat pe sondajul Caixin asupra activității de producție a Chinei. PMI-ul a ajuns la un nivel expansionist de 50.8, egalând rezultatul din Decembrie și fiind peste așteptările de 50.6, pentru a treia lună la rând, extinzând divergențele cu datele oficiale, care arată o contracție persistentă (PMI-ul de producție de la Biroul Național de Statistică (BNS) a fost în contracție în nouă din ultimele zece luni). În spațiul indicilor bursieri, investitorii țin cont de avertismentul FED, iar acțiunile au fost vândute ieri. Dar în spațiul mărfurilor, aurul face progrese decente într-o ascensiune înapoi peste 2.040 USD pe fondul yield-urilor mai scăzute. Există cu siguranță câteva elemente mixte între clasele de active, în această săptămână. Acestea fiind spuse, ieri a fost sfârșitul lunii (schimbarea lumânării de Monthly) și probabil că influențează fluxurile și le face mai complicate... să vedem cum decurg lucrurile în zilele următoare. Referitor la portofoliul nostru, continuăm cu tranzacțiile existente și urmărim unele confirmări despre care am discutat ieri la Market Briefing, alături de membrii Traders Club. Mai multe detalii sunt și în raportul Macronica. $por la Procente! Accesează resursele comunității Traders Club România, AICI... sau AICI. Categoria "Diverse" Prima pagină de la The Wall Street Journal Bob Rich's Cartoon of the Day: Snail's Pace @Hedgeye Click pe poză 😉
31/1/2024 MarketHits: inflația din Australia și liniștea de dinaintea ședinței FED... și mâine BOE!Read NowBuongiorno, MacRo Traders! ☕ Cele mai interesante titluri din această dimineață de MIERCURI - 31.01.2024
A fost o zi activă pentru datele din Asia, fiind caracterizată printr-un câștig net pentru dolarul american. Din Japonia, am avut astăzi „Rezumatul opiniilor” de la întâlnirea din Ianuarie a Băncii Japoniei (minuta va urma pe 25 Martie). Rezumatul a fost subțirel, cu diferite rapoarte despre diferite opinii ale membrilor individuali, dar fără un ghid cu privire la consensul colectiv. S-au făcut zgomotele obișnuite despre continuarea politicii de easing și menținerea cu răbdare a relaxării monetare... iar acestea sunt semne ale atingerii țintei de inflație. USD/JPY a scăzut după apariția Rezumatului, dar de atunci și-a mai revenit. Următorul element de interes a fost din Australia, unde inflația oficială din Q4 - 2024 a scăzut mai puțin decât era de așteptat și mult mai mică decât în Q3 și într-adevăr, la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani. Îmbunătățirea a fost de așa natură încât pare să îndepărteze majorările ratelor de la Reserve Bank of Australia (cu excepția cazului în care se observă o deteriorare din nou în viitor, desigur). Totuși, este prea devreme să ne gândim la reduceri de rate, experții și trezorierul spunând că mai sunt multe de făcut pentru a reveni la țintă (intervalul de 2-3%). AUD/USD a scăzut după apariția datelor și nu este prea departe de minimul zilei. A fost o sesiune de forță a dolarului american, cu EUR, GBP, CHF, NZD, CAD și JPY mai jos. Din China, am avut o mică îmbunătățire a PMI-ului oficial de la Biroului Național de Statistică (NBS) pentru Ianuarie. PMI-ul de producție a rămas încă în contracție, a patra lună consecutiv și pentru 9 din ultimele 10 luni. USD/CNH este puțin modificat în această sesiune. Acțiunile chineze, atât pe continent, cât și în Hong Kong, sunt din nou mai "blânde" astăzi. Indicii bursieri american au scăzut, după publicarea earnings-urilor de la sfârșitul după-amiezii din SUA. Referitor la portofoliul nostru, continuăm cu tranzacțiile despre care am discutat la Coffee & Trading Talks, alături de membrii Traders Club. Mai multe detalii sunt și în raportul Macronica. Diseară ne revedem la Market Briefing, de la 17:55! $por la Procente! Accesează resursele comunității Traders Club România, AICI... sau AICI. Categoria "Diverse" Prima pagină de la The Wall Street Journal Bob Rich's Cartoon of the Day: Rate Cut Roulette @Hedgeye Videoclipurile de azi... Buenos Dias, MacRo Traders! ☕ Cele mai interesante titluri din această dimineață de MARȚI - 30.01.2024
Economia Eurozonei a stagnat în mod neașteptat în Q4, după o contracție de 0.1% în Q3 și în comparație cu previziunile de -0.1%. Spania, Italia și Portugalia au crescut peste așteptări, în timp ce economia franceză a stagnat, iar PIB-ul Germaniei s-a contractat cu -0.3%. Paritățile Forex majore au fost puțin schimbate până acum, cu volatilitate un pic mai mare pe cross-uri. La sfârșitul după-amiezii din SUA, președintele american Biden ar fi trebuit să autorizeze loviturile militare ale armatei SUA în Orientul Mijlociu (ca răspuns la știrile din weekend despre cei trei soldați americani care au fost uciși și mulți alții răniți, într-un atac cu drone în Iordania ). Poate că Biden a autorizat acțiuni, dar nu au apărut în știri. În comunicatele de date din timpul sesiunii Asiatice, am avut șomajul din Japonia și vânzările cu amănuntul din Australia. Rata șomajului din Japonia a scăzut la 2.4% în Decembrie, de la 2.5% în Noiembrie, un rezultat "inflationary" dar nu și în detalii:
Aceste date nu includ deloc indicațiile salariale. Vânzările cu amănuntul din Australia au scăzut în Decembrie peste așteptări, iar factorii de ajustare sezonieră ar fi putut juca un rol. Mai importante vor fi datele privind inflația din trimestrul IV, de mâine! Acțiunile chineze, atât continentale, cât și cele din Hong Kong, au fost din nou mai grele astăzi. Referitor la portofoliul nostru, continuăm cu tranzacțiile despre care am discutat la Coffee & Trading Talks, alături de membrii Traders Club. Mai multe detalii sunt și în raportul Macronica. $por la Procente! Accesează resursele comunității Traders Club România, AICI... sau AICI. Categoria "Diverse" Prima pagină de la The Wall Street Journal Bob Rich's Cartoon of the Day: Out Liars @Hedgeye Videoclipurile de azi... 29/1/2024 MarketHits: Cresc tensiunile în Orientul Mijlociu... începem (FED) Week 5 - Q1 - 2024.Read NowThank God it's Monday, MacRo Traders! ☕ Cele mai interesante titluri din această dimineață de LUNI - 29.01.2024
Vineri după-masa, piața nu a știut exact ce să facă cu raportul PCE din SUA, pe partea hawkish numărul PCE nu a fost atât de scăzut pe cât sugera PIB-ul, iar venitul personal a fost puternic. Pe partea dovish, Core PCE a fost slab, iar cifrele anualizate pe șase luni au fost sub ținta FED. Prețul s-a dus inițial în ambele sensuri, dar s-a stabilit chiar la mijloc. Mai departe, a fost un weekend de escaladare în Orientul Mijlociu, cu un atac în nord-estul Iordaniei, în apropiere de granița cu Siria, care a făcut victime multiple, trei membri ai militarilor americani morți și mulți alții răniți. Misiunea Iranului la Națiunile Unite a negat implicarea Teheranului. Pare inevitabil că va exista un răspuns militar american. Acest lucru a venit rapid în urma loviturii Houthi asupra unui transportor din Marea Roșie. Rezultatul a fost un gap mai sus pe petrol și aur... și unul puțin mai jos pe indicii bursieri din SUA. Toate aceste gap-uri au fost recuperate. Astăzi, mișcările de pe paritățile majore ale Forexului au fost relativ reduse, dar pe cross-uri volatilitatea a fost un pic mai mare. Se pare că „așteptarea FOMC-ului” a fost adoptată ca o scuză universală pentru această volatilitate redusă, până Miercuri seara. AUD/USD a fost puțin mai puternic decât restul parităților directe. China continuă să fie în centrul atenției. Există mai multe în titlurile de mai sus, dar rezumând:
Indicii bursieri din China continentală au scăzut, în timp ce Hang Seng din Hong Kong a crescut. Autoritatea Monetară din Singapore și-a lăsat politica monetară neschimbată, așa cum era de așteptat. Referitor la portofoliul nostru, continuăm cu tranzacțiile despre care am discutat ieri la Coffee & Trading Talks, alături de membrii Traders Club. Mai multe detalii sunt și în raportul Macronica. $por la Procente! Accesează resursele comunității Traders Club România, AICI... sau AICI.
Categoria "Diverse"
Prima pagină de la The Wall Street Journal
Bob Rich's Cartoon of the Day: Rate Cut Roulette @Hedgeye
Videoclipurile de azi...
Morning, MacRo Traders! ☕ Cele mai interesante titluri din această dimineață de JOI - 25.01.2024
A fost o sesiune cu intervale relativ mici, majoritatea participanților fiind mulțumiți să aștepte ședința ECB și mai apoi, datele economice din SUA. În timpul nopții au apărut vești de la Rezerva Federală. Banca a anunțat o creștere a ratei dobânzii plătibile pentru programul de creditare de urgență aka Programul Bancar de Finanțare la Termen (BTFP). După ce unele bănci regionale din SUA au avut mari dificultăți în Martie 2023, BTFP a atenuat problemele de lichiditate. În ultimele săptămâni, împrumuturile la rate scăzute prin intermediul programului au crescut, frustrând obiectivele de reducere a bilanțului FED. O mare parte din împrumuturi au fost pentru activitatea de arbitraj. Facilitatea va expira conform planului pe 11 Martie. Acțiunile din China continentală și din Hong Kong au crescut în urma reducerii RRR de ieri, de la PBoC. Privind spre sesiunea Europeană, starea de spirit generală a riscului este una de așteptare. În ceea ce privește agenda de azi, ședința ECB este principalul punct culminant. Decizia de politică, în sine, ar trebui să fie mai simplă, așa că toți ochii vor fi ațintiți asupra conferinței de presă a lui Lagarde. Ea ar trebui să continue să predice dependența de date, dar traderii vor fi atenți la orice schimbare în limbajul ei, precum și la orice respingere mai mică sau suplimentară a prețurilor actuale de pe piață. În acest moment, șansele de reducere a ratei dobânzii în Aprilie sunt de ~72%, dar astăzi este așteptat un Hold. Referitor la portofoliul nostru de tranzacționare, ne ținem de treabă și îi dăm în direcția stabilită la Market Briefing, iar despre plan discutăm în fiecare zi cu membrii Traders Club, pe Whatsapp. Detalii sunt și în raportul Macronica. $por la Procente! Accesează resursele comunității Traders Club România, AICI... sau AICI. Categoria "Diverse" Prima pagină de la The Wall Street Journal Bob Rich's Cartoon of the Day: Downward Dog @Hedgeye Live de la 15:45 (RO) Salutare, MacRo Traders! ☕ Cele mai interesante titluri din această dimineață de MIERCURI - 24.01.2024
Datele despre inflația din Noua Zeelandă, pentru trimestrul IV al anului 2023, au fost publicate în sesiunea Asiatică de astăzi, iar rezultatele principale au arătat o scădere conform așteptărilor și puțin mai rapidă decât a estimat RBNZ, în cea mai recentă declarație de politică monetară (MPS), în Noiembrie 2023. NZD/USD s-a dus puțin mai sus, alături de AUD/USD și celelalte parități directe. USD/JPY este într-o continuă scădere de la începutul sesiunii și se află lângă minimul de Luni. Randamentul obligațiunilor guvernamentale japoneze pe 10-ani a crescut cu 0.1%, iar cel pe 20-ani cu 0.12%, așteptările privind creșterea ratelor dobânzilor au fost revizuite în sus. În plus, datele din Japonia au arătat că exporturile s-au îmbunătățit destul de mult în Decembrie. Accentul pentru acțiunile regionale este încă pe China. Reuters a publicat un raport care citează două surse anonime care au transmis informații conform cărora autoritățile chineze „au cerut” fondurilor să restricționeze vânzările în lipsă de futures pe indicii bursieri. Este un început pozitiv, fără îndoială, cu indicii bursieri din SUA urcând, de asemenea, la maximul zilei. Contractele futures S&P 500 au crescut cu 0.4%, futures Nasdaq cu 0.6% și Dow cu 0.2% până acum. Acțiunile tehnologice sunt în topul câștigătorilor, după ce Netflix a înregistrat o creștere a veniturilor și a numărului de abonați, în câștigurile sale din Q4. În imaginea de ansamblu a stării de Risk-ON, anunțul Chinei de reducere a RRR ajută destul de mult. Referitor la portofoliul nostru de tranzacționare, continuăm în direcția stabilită la Market Briefing, despre care discutăm în fiecare zi cu membrii Traders Club, iar detalii sunt și în raportul Macronica. Diseară ne vedem la Market Briefing, de la 18:00! $por la Procente! Accesează resursele comunității Traders Club România, AICI... sau AICI.
Categoria "Diverse"
Prima pagină de la The Wall Street Journal
Bob Rich's Cartoon of the Day: The (Great) Wall... @Hedgeye
Trade or Fade?
23/1/2024 MarketHits: Week 4 - BOJ rămâne singura bancă în teritoriul dobânzilor negative, dar Ueda hawkish...Read NowHolla, MacRo Traders! ☕ Cele mai interesante titluri din această dimineață de MARȚI - 23.01.2024
Titlul despre suținerea bursei din China și cel despre meținerea ratei BOJ la -0.1%, au fost cele care au determinat mișcările pieței din timpul sesiunii Asiatice de azi. Au fost știri despre China, că ar avea în vedere un stimul fiscal de 1 trilion de yuani și un stimulent de obligațiuni speciale, de mărime similară, pentru a salva piața de valori. Acțiunile din China continentală și Hong Kong au crescut la apariția știrilor, la fel ca și yuanul și yenul. De asemenea, AUD/USD s-a deplasat mai sus după această știre. EUR, NZD, GBP, CHF și CAD au crescut și ele față de dolarul american. Banca Japoniei a lăsat neschimbate politicile sale negative pe termen scurt, privind rata dobânzii și controlul curbei randamentului (YCC), o decizie „așa cum era de așteptat”. Banca a publicat, de asemenea, actualizarea trimestrială a raportului său „Perspective pentru activitatea economică și prețuri”. BOJ și-a redus previziunile pentru CPI-ul „de bază”. Inițial, USD/JPY a crescut la publicarea datelor, dar a revenit rapid spre minimul zilei, mai ales după comentariile recente ale Guvernatorului Ueda, puțin mai hawkish ca de obicei. Acum că ședința BOJ din luna Ianuarie a trecut, vom căuta indicii pentru orice posibilă schimbare de politică la următoarea întâlnire, 18 și 19 Martie. Referitor la portofoliul nostru de tranzacționare, nu sunt modificări și continuăm cu planul stabilit la Market Briefing, despre care discutăm în fiecare zi cu membrii Traders Club, iar detalii sunt și în raportul Macronica. $por la Procente! Accesează resursele comunității Traders Club România, AICI... sau AICI.
Categoria "Diverse"
Prima pagină de la The Wall Street Journal
Bob Rich's Cartoon of the Day: Yikes @Hedgeye
Videoclipurile de azi...
19/1/2024 MarketHits: Scăderi... ale Bitcoinului, ale inflației din Japonia... dar cresc yield-urile și indicii bursieri.Read NowTrăiască, MacRo Traders! ☕ Cele mai interesante titluri din această dimineață de VINERI - 19.01.2024
Ieri, mișcările de pe piața valutară au fost mici, dar vânzarea dolarului american într-o zi în care yield-urile au crescut a fost notabilă și ar putea semnala o schimbare a tendinței în viitor. Indicii bursieri nu au așteptat și s-au dus mai sus. USD/JPY și cross-urile cu yen s-au tranzacționat mai sus astăzi. Au fost datele despre inflația din Decembrie în Japonia, toți cei trei indicatori majori scăzând puțin față de Noiembrie, dar toți rămânând peste ținta de inflație de 2% a BOJ. USD/JPY a depășit rapid 148.50, iar Ministrul de Finanțe al Japoniei a ieșit cu câteva comentarii de intervenție verbală, destul de ușoare, dar care au avut impact prin parității înapoi 148.25, în timp ce postez. Dolarul american a pierdut un teren față de mai multe valute, dar intervalele nu au fost mari, EUR, AUD și GBP au adăugat câteva puncte. USD/CAD este puțin modificat, în timp ce NZD/USD s-a tranzacționat mai sus, dar a dat totul înapoi. Piețele bursiere din China au arătat o oarecare stabilitate astăzi, după recenta scădere. Cea mai mare casă de brokeraj a impus restricții asupra vânzărilor în lipsă... la „îndrumarea” autorităților! Bitcoinul nu a reușit să reziste deasupra pragului de la 42.5K și nu pare că ar fi de Buy luna aceasta, dar poate că va lăsa o codiță pe MN-W1-D1 și la un moment dat, să tranzacționăm înspre recuperarea ei... dar mai e mult până departe. Referitor la portofoliul nostru de tranzacționare, nu sunt modificări și continuăm cu planul stabilit la Market Briefing, despre care discutăm în fiecare zi cu membrii Traders Club, iar detalii sunt și în raportul Macronica. $por la Procente și-un weekend $uperb! Accesează resursele comunității Traders Club România, AICI... sau AICI.
Categoria "Diverse"
Prima pagină de la The Wall Street Journal
Bob Rich's Cartoon of the Day: Drawdown @Hedgeye
Videoclipurile de azi...
Morning, MacRo Traders! ☕ Cele mai interesante titluri din această dimineață de JOI - 18.01.2024
Acțiunile din China au continuat sub presiune, Shanghai Composite atingând un minim al ultimilor patru ani. În timp ce postez, arată o oarecare revenire pe care „Echipa Națională” a Chinei (aka fondurile susținute de stat ale Chinei) probabil că o susține, intră la cumpărare. În orice caz, acțiunile se tranzacționează ieftin, poate că "echipa" obține un preț bun. Au fost câteva indicii la începutul săptămânii: "Fondul suveran al Chinei spune că va ajuta la stabilizarea pieței în 2024". A apărut și raportul de locuri de muncă din Australia pentru Decembrie, pe scurt:
Următoarea întâlnire a RBA va fi pe 5 și 6 Februarie. AUD/USD a scăzut după raport, dar și-a revenit destul de repede, fiind ajutat de un dolar mai slab. Tensiunile geopolitice globale continuă să crească:
EUR a început ziua puțin mai puternic după ce Boštjan Vasle, membru al Consiliului Guvernatorilor Băncii Centrale Europene și totodată guvernatorul Băncii Sloveniei, s-a alăturat multora dintre colegii săi pentru a respinge așteptările pieței, de reduceri iminente ale ratelor. El a spus că cei care se așteaptă la reduceri de dobândă, în primăvara, se cam grăbesc. Vasle a vorbit la conferința Euromoney de la Viena, iar rapoartele despre declarațiile sale au venit prin Bloomberg peste noapte. Bitcoin pare să reziste peste 42.5K și nu ne-ar surprinde o continuare a mișcării de creștere. Referitor la portofoliul nostru de tranzacționare, nu sunt modificări și continuăm cu planul stabilit la Market Briefing, despre care discutăm în fiecare zi cu membrii Traders Club, iar detalii sunt și în raportul Macronica. $por la Procente! Accesează resursele comunității Traders Club România, AICI... sau AICI.
Categoria "Diverse"
Prima pagină de la The Wall Street Journal
Bob Rich's Cartoon of the Day: The Cuts Old Wall Needs, Not the Ones They Deserve @Hedgeye
Videoclipurile de azi...
Neața, MacRo Traders! ☕ Cele mai interesante titluri din această dimineață de MIERCURI - 17.01.2024
Să fi fost ceva din ce a spus Waller? Nu suntem chiar atât de siguri că da.... deoarece speculatorii (aka dumb money) vând la greu dolarul american. USD-ul a fost puternic și înainte de Waller, iar obligațiunile au fost slabe. Apoi Waller a oferit un interviu în care unele afirmații au fost chiar hawkish. Argumentul dovish a fost că FED ar trebui să aibă mai multă încredere în reducerea dobânzilor în acest an. Avertismentele au fost despre faptul că nu ști când și cu cât să le taie. Cu siguranță, nu a fost o nemulțumire față de prețurile actuale din piețe. După scăderea provocată de Waller, activele de risc au atins maximele zilei, iar acțiunile americane s-au tranzacționat pozitiv pentru scurt timp. Cu toate acestea, a avut loc un al doilea val de cumpărare de USD, poate ca răspuns la comentariile lui despre reducerea QT-ului, deoarece nu părea prea grăbit să-l demareze. Astăzi au fost și o mulțime de date din China:
Biroul Național de Statistică (NBS) al Chinei a început să publice din nou rata șomajului în rândul tinerilor, iar rata pentru foștii elevi cu vârsta cuprinsă între 16 și 24 de ani a fost de 14,9% în Decembrie. Țineți cont de faptul că, în condițiile în care China este în strânsoarea deflației și ratele prime ale împrumuturilor la 3,45% pentru 1-an și 4,20% pentru 5-ani, ratele reale ale dobânzilor din China sunt mult, mult mai mari decât în SUA, Europa, Marea Britanie, Australia…. Bine, practic peste tot. În timp ce creșterea economică din 2024 este de așteptat să fie o provocare, există posibilități atât pentru stimularea fiscală (cu rezerva depășirii temerilor legate de datorii), cât și a politicii monetare (cu rezerva temerilor de scădere a yuanului și ieșirilor de capital). În rest, fluxul de știri a fost redus și fără impact. Pentru paritățile valutare majore, fluxul dominant a fost un alt câștig, deși mic, pentru USD Acțiunile regionale au scăzut. În politica din SUA, Senatul a început dezbaterea asupra proiectului de lege interimar pentru cheltuieli, iar expertii se așteaptă ca pasajul final să fie publicat probabil Joi, chiar înainte de termenul limită de Vineri. USD/JPY a rămas peste 147.00 și atacă 148.00. În acest moment, USD, EUR și CHF sunt cele mai puternice valute. Bitcoinul... se luptă dar cam degeaba, mai vedem săptămâna viitoare dacă-l băgăm în seamă mai mult. Referitor la portofoliul nostru de tranzacționare, continuăm cu planul stabilit la Coffee & Trading Talks, despre care discutăm în fiecare zi cu membrii Traders Club, iar detalii sunt și în raportul Macronica. Diseară ne vedem la Market Briefing, de la 18:00! $por la Procente! Accesează resursele comunității Traders Club România, AICI... sau AICI.
Categoria "Diverse"
Prima pagină de la The Wall Street Journal
Bob Rich's Cartoon of the Day: Bending The Truth @Hedgeye
Videoclipurile de azi...
Bună dimineața, MacRo Traders! ☕ Cele mai interesante titluri din această dimineață de MARȚI - 16.01.2024
Creșterea salariilor în Marea Britanie a încetinit, iar salariile obișnuite, care exclud plata bonusului, au crescut cu 6.6% y/y în ultimele trei luni, sub creșterea de 7.2% (revizuită în scădere) din perioada anterioară, fiind a treia scădere consecutivă a creșterii salariale regulate și totodată, cea mai scăzută valoare din ultimele 10 luni. Între timp, rata șomajului din UK a rămas neschimbată la 4.2% conform așteptărilor. A existat o escaladare semnificativă a ostilităților în Orientul Mijlociu, centrată pe Iran care a lansat rachete în Irak, cu decese în consecință. Rapoartele spun că cel puțin o rachetă a lovit foarte aproape de Consulatul SUA din Erbil. În afară de provocarea Americii, pare puțin probabil ca Iranul să nu primească un răspuns. De asemenea, au apărut știri despre membri ai Corpului Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC), o ramură a Forțelor Armate iraniene, că s-au alăturat teroriștilor Houthi în Yemen pentru a ajuta la uciderea marinarilor care își desfășoară comerțul pe nave comerciale în Marea Roșie. Pe măsură ce lichiditatea din Asia a intrat pe piețe, rezultatul a fost o mișcare în creștere pentru USD și cu EUR, AUD, NZD, CAD, CHF, GBP, JPY, toate în scădere. Interesant este și faptul că yield-urile americane au rămas puternice. „Zborul către siguranță/lichiditate” a văzut, de asemenea, acțiunile regionale avariate. Nikkei din Japonia a scăzut cu aproximativ 0.6%, desigur, după creșterea uimitoare la maxime de peste 30 de ani, în zilele trecute. Acțiunile chineze au fost trântite și ele, Shanghai Composite a scăzut și cu aproximativ 0.6%, în timp ce Hang Seng din Hong Kong a scăzut cu aproape 2%. Desigur, scăderea acțiunilor din China nu este o știre... s-au intersectat informații potrivit cărora autoritățile chineze au cerut investitorilor instituționali să se abțină de la vânzare și în plus, fondul suveran de investiții al Chinei a spus că va ajuta la stabilizarea pieței. PPI-ul Japoniei din Decembrie a surprins venind mai sus decât era așteptat. În timp ce se află în Japonia, cel mai mare lobby de afaceri al țării, Keidanren, le-a cerut membrilor să majoreze salariile pentru a sprijini sfârșitul deflației... indiferent, yenul a scăzut. În politica americană, fostul președinte Trump a ajuns la victorie în statul Iowa și Ramaswamy a anunțat că se retrage și-l va susține pe acesta. Referitor la portofoliul nostru de tranzacționare, continuăm cu planul stabilit la Coffee & Trading Talks, despre care discutăm în fiecare zi cu membrii Traders Club, iar detalii sunt și în raportul Macronica. $por la Procente! Accesează resursele comunității Traders Club România, AICI... sau AICI. Categoria "Diverse" Prima pagină de la The Wall Street Journal Bob Rich's Cartoon of the Day: Complete BS @Hedgeye Cam bearish pentru EUR... Thank God it's Monday, MacRo Traders! ☕ Cele mai interesante titluri din această dimineață de LUNI - 15.01.2024
Fluxul de știri a fost destul de light, deși au existat câteva articole potențial semnificative pentru piețele energetice: despre Qatar că și-a oprit transporturile de GNL prin strâmtoarea Bab el-Mandeb (și, prin urmare, prin Canalul Suez) și Houthis au lansat o rachetă de croazieră asupra unei nave marinei americane. Dacă aruncăm o privire la prețul petrolului, este într-o creștere care de abia se observă. Pe frontul știrilor politice am avut:
Pe frontul băncilor centrale, Banca Populară a Chinei a lăsat rata pentru Facilitatea de Creditare pe Termen Mediu (MLF) neschimbată la 2.5%, în ciuda așteptărilor largi (dar nu unanime) pentru reducere cu 0.1%. Acest lucru se întâmplă în ciuda dezinflației continue în China și reflectă îngrijorarea PBoC cu privire la slăbiciunea yuanului care determină ieșirea de capital din țară. USD/JPY a crescut în timpul sesiunii Asiatice, scăderea sub zero a yield-urilor obligațiunilor guvernamentale japoneze pe 2 ani a afectat yenul. În rest, a fost un amestec între principalele monede. USD a fost net mai slab decât EUR, GBP și CAD. AUD și NZD au avut performanțe mai slabe ca USD. Yuanul este mai mare în această sesiune. ETF-urile Bitcoin au înregistrat intrări nete de doar 652 de milioane USD, mult sub așteptări și ridicând mari întrebări, în prima zi de la lansare. Nici rezultatele din primele două zile nu sunt atrăgătoare, doar 1.4 miliarde USD s-au dus în cele 10 ETF-uri cu adevărat noi. ETF-ul Grayscale GBTC, care s-a convertit dintr-un fond închis, a înregistrat ieșiri de 579 de milioane USD, iar ETF-ul preexistent de futures BITO a înregistrat ieșiri de 151 de milioane USD, astfel încât intrările nete au fost de doar 652 de milioane USD. Au fost câteva estimări credibile:
Unii susțin că va dura mai mult până când banii instituționali vor apărea și că scăderea de după lansare a bitcoinului nu a fost tocmai favorabilă intrărilor de capital... s-a vorbit și despre "Sell The News", așa că poate valul se va întoarce atunci când/dacă prețul Bitcoinului va începe să crească, dar în acest moment, va trebui să-l vedem pentru a-l crede. Până acum, putem clasifica această lansare ca fiind una dezastruoasă. Referitor la portofoliul nostru de tranzacționare, stăm la pândă și respectăm planul stabilit la Coffee & Trading Talks, alături de membrii Traders Club, detalii sunt și în raportul Macronica. $por la Procente! Accesează resursele comunității Traders Club România, AICI... sau AICI. Categoria "Diverse" Prima pagină de la The Wall Street Journal Bob Rich's Cartoon of the Day: Check Engine Light @Hedgeye Videoclipurile de azi... 12/1/2024 MarketHits: Bitcoin ETF-urile au fost lansate, now what?... continuă scăderea inflației din România și urmează ședința BNR!Read NowSalve, MacRo Traders! ☕ Cele mai interesante titluri din această dimineață de VINERI - 12.01.2024
Știrile de astăzi din Asia au fost dominate de atacurile aeriene americane și britanice împotriva țintelor Houthi din Yemen. În ciuda faptului că au fost avertizați să nu atace navele comerciale în Marea Roșie, teroriștii Houthi susținuți de Iran și-au accelerat atacurile. Atacurile din SUA și Marea Britanie, pentru a asigura siguranța și trecerea liberă pentru navele de transport, au vizat instalații radar, locuri de depozitare și lansatoare de rachete. Loviturile au fost făcute de avioanele de luptă, de pe portavionul USS Eisenhower și rachetele Tomahawk lansate de pe submarine și nave de suprafață. Au participat și avioanele de luptă din Marea Britanie, cu sediul în Cipru. Sprijinul a fost oferit și de Australia, Olanda, Bahrain și Canada. Piețele financiare au răspuns foarte modest. Deși yenul a crescut, USD/JPY se tranzacționează puțin peste 145.00. Petrolul a crescut și el, extinzându-și câștigurile de ieri. În ceea ce privește datele, accentul a fost pus pe inflația din China pentru luna Decembrie, plus datele comerciale, iar PPI-ul, inflația la nivel „en-gros”, a rămas într-o deflație profundă și persistentă. PBOC-ul își va stabili mecanismul de creditare pe termen mediu (MLF) Luni, pe 15.01.2024, iar așteptările sunt pentru o reducere de 0.1%. Pe Bitcoin, nivelul 50.000 USD ar putea acționa ca un magnet. Analiștii vor urmări câți bani se vor duce în fiecare dintre ETF-urile Bitcoin și cât va rămâne în Grayscale GBTC Trust acum că este convertit într-un ETF-uri adecvat. Credem că aceste numere vor fi greu de interpretat cu adevărat, dar bănuim totodată că numerele vor fi alese pe sprânceană pentru a crea o poveste. Eric Balchunas de la Bloomberg a prezis 4 miliarde USD în AUM în prima zi. Acest lucru ni se pare incredibil de scăzut, având în vedere că ETF-urile canadiene au atras 480 de milioane USD în primele două zile de tranzacționare (și Canada este cu o zecime din dimensiunea SUA, plus că are un PIB pe cap de locuitor mult mai mic și piețele sale nu au acces la nivel global). Noi am zice mai degrabă plus/minus 15 miliarde USD, pentru că există deja 30 de miliarde USD în Grayscale, dar modul în care acestea se vor distribui este adevărata întrebare pentru noi. În ceea ce privește prețul, Bitcoin a atins 49.051 USD și a închis ziua în jurul valorii de 46.144. Am putea vedea o atingere a nivelului 50.000 USD ca pe un eveniment care ar declanșa marcarea de profit... sau deja să fi fost acum? Referitor la portofoliul de tranzacționare, stăm la pândă și continuăm în direcția stabilită la Coffee & Trading Talks, alături de membrii Traders Club... diseară vom avea date noi, iar mâine un nou raport Macronica! $por la Procente! Accesează resursele comunității Traders Club România, AICI... sau AICI. Categoria "Diverse" Prima pagină de la The Wall Street Journal Bob Rich's Cartoon of the Day: Sticky Situation @Hedgeye "FED vrea să știți că lupta împotriva inflației s-a încheiat, deoarece economia nu poate suporta în mod durabil acest nivel de cost al datoriei. Cu toate acestea, duhul inflației a ieșit din sticlă și un al doilea val este probabil în desfășurare. Deținerea de active dure (imobiliare, metale prețioase, comodități) este cea mai bună modalitate de a proteja puterea de cumpărare a investitorilor.” Videoclipurile de azi... Vlog privat, întâlniri live, rapoarte, cursuri de trading, invitați speciali și multe altele, te așteptăm!
Morning, MacRo Traders! ☕ Cele mai interesante titluri din această dimineață de JOI - 11.01.2024
Dolarul american a adăugat la pierderile sale de Miercuri, în timpul sesiunii Asiatice de astăzi. AUD, NZD, CAD, GBP și EUR au crescut față de USD. Au apărut știri la sfârșitul după-amiezii americane despre eforturile administrației de a sechestra o parte din activele rusești înghețate de 300 de miliarde de dolari, iar acest lucru s-a adăugat la oferta de dolari, contribuind la scădere. Fluxul de știri și de date a fost redus. S-a raportat o scădere uriașă a importurilor australiene în Decembrie, ceea ce nu indică o economie care funcționează la capacitate maximă. Au fost, totuși, articole din China: - China va relaxa unele cerințe de viză pentru a facilita călătoria străinilor pentru afaceri, educație și turism... ceea ce pare a fi o mișcare de susținere a economiei. - PBOC a aprobat un total de 100 de miliarde de yuani în împrumuturi de leasing pentru locuințe de grup. - În plus, PBOC a respins slăbiciunea yuanului la setarea ratei de referință de astăzi, cu cel mai mare decalaj față de estimăre, din Noiembrie. Yuanul offshore (CNH) a crescut. ETF-urile Bitcoin au fost aprobate și confirmate de această dată, vezi acest document SEC , plus de către președintele SEC și câțiva directori generali ai companiilor care vor oferi ETF-urile. Până acum, acțiunea prețului de pe Bitcoin nu este tocmai promițătoare, până acum, pe Daily avem un spike... considerăm că mișcările de scădere ce ar putea apărea în următoarele 2-3 zile, vor fi destul de limitate... nu ne tentează tranzacțiile de BUY acum. Tranzacționarea pe aceste ETF-uri va fi lansată astăzi. Referitor la portofoliul de tranzacționare, continuăm în direcția stabilită la Market Briefing, alături de membrii Traders Club. $por la Procente! Accesează resursele comunității Traders Club România, AICI... sau AICI. Categoria "Diverse" Prima pagină de la The Wall Street Journal Bob Rich's Cartoon of the Day: Holes (2024) @Hedgeye Între timp, cei de la SEC au o problema cu documentul de pe site, mai jos este o poză din el. Vlog privat, rapoarte, cursuri de trading, invitați speciali și multe altele, te așteptăm!
10/1/2024 MarketHits: Calendar aerisit, volatilitate mică și suspans pe crypto... deocamdată!Read NowNeața, MacRo Traders! ☕ Cele mai interesante titluri din această dimineață de MIERCURI - 10.01.2024
După-amiaza târzie din SUA a adus știri despre faptul că U.S. Securities and Exchange Commission (SEC) a aprobat ETF-uri Bitcoin spot. Singurul fază a fost că „știrile” erau false, iar contul de Twitter al SEC fusese spart. Președintele SEC-ului, Garry Gensler a intervenit după tweet-ul fals, spunând că aprobarea încă nu a fost dată. Nu au lipsit oscilațiile de pe Bitcoin... după maxime la peste 47.800 USD, a revenit aproximativ 45.900 USD. Datele din Japonia de astăzi, au arătat despre creșterea salariilor pentru lucrătorii japonezi că a încetinit brusc în Noiembrie 2023. Banca Japoniei așteaptă un ciclu virtuos de creșteri ale salariilor și prețurilor, dar azi nu au fost dovezi în acest sens. Așteptarea continuă pentru negocierile salariale de primăvară. Yenul a alunecat și toate cross-urile lui sunt mai sus. Din Australia, am avut astăzi datele lunare privind inflația lunii Noiembrie 2023. Titlul a fost de 4.3%, depășind estimarea de 4.4% și fiind cea mai scăzută valoare din Ianuarie 2022. Inflația de bază a scăzut și ea, de la 5.3 în Octombrie la 4.6% y/y în Noiembrie. În sectorul energetic, am avut datele privind inventarul de petrol (sondajul privat) publicate în după-amiaza din SUA și care au arătat o retragere mult peste așteptări. De asemenea, în Marea Roșie a fost cel mai mare atac de până acum lansat de teroriștii Houthi, susținuți de Iran, împotriva navelor comerciale. Forțele navale americane și aliate au respins atacul. Petrolul a continuat timid creșterea de ieri. Referitor la portofoliul de tranzacționare nu sunt modificări, dar continuăm în direcția stabilită la Coffee & Trading Talks, alături de membrii Traders Club. Ne vedem diseară, de la 17:55, la Market Briefing. $por la Procente! Accesează resursele comunității Traders Club România, AICI... sau AICI. Categoria "Diverse" Prima pagină de la The Wall Street Journal Bob Rich's Cartoon of the Day: Experiencing Turbulence @Hedgeye The Long: Speculatorii de pe Nasdaq au nevoie de un grafic mai mare... 9/1/2024 MarketHits: toată atenția la Bitcoin ETF și indicatorii de șomaj, plus cei de inflație.Read NowAhoy, MacRo Traders! ☕ Cele mai interesante titluri din această dimineață de MARȚI - 09.01.2024
USD a scăzut în timpul sesiunii Asiatice, iar JPY a avut de câștigat. Din Japonia am avut astăzi cele mai recente date despre inflație, CPI-ul din zona Tokyo pentru Decembrie, toate cele trei măsurători venind mai jos de Noiembrie. Avertismentul a fost că indicatorul Core-Core a ajuns la un nivel încă foarte ridicat de 3.5%. Inflația de bază rămâne puternică și va menține perspectivele unui pivot al Băncii Japoniei. USD/JPY a scăzut de la maxime în jur de 144.25 până la minime puțin sub 143.50 înainte de a reveni. Din Australia am avut date despre vânzările cu amănuntul pentru luna Noiembrie, acestea fiind peste așteptări. Există unele probleme recurente cu ajustarea sezonieră în această perioadă a anului, deoarece creșterea vânzărilor de Black Friday din partea consumatorii australieni este încă un fenomen relativ nou, iar Biroul Australian de Statistică încă se adaptează. Cu toate acestea, vânzările au atins 36.5 miliarde AUD, un nou record. Inflația ridicată și creșterea puternică a populației au jucat un rol, desigur. AUD/USD a câștigat un pic de teren, la fel ca și alte valute față de USD, dar pe măsură ce postez, AUD (și alte valute) s-au retras aproape de locul unde și-au început sesiunea. Acțiunile asiatice au revenit după scăderea de Luni, atenția fiind în principal pe China. Acțiunile de acolo au crescut, dar nu foarte convingător. Au existat și câteva incidente îngrijorătoare din SUA, de Luni după-amiaza târziu. A avut loc o explozie mare într-un hotel din Fort Worth, Texas. Se pare că a fost o explozie de gaz, mai degrabă decât un fel de atac deliberat. Aproximativ în același timp, la Casa Albă din Washington D.C., un vehicul a intrat direct într-o poartă primară de pe teren. Serviciul Secret, Poliția Capitoliului și alte forțe de ordine au răspuns prin arestarea șoferului și găsirea a ceea ce a fost descris drept un „pachet suspect” în interiorul vehiculului. Referitor la spațiul cripto, poate că un ETF Bitcoin ar fi fost un catalizator imens în 2017, dar nu mai este și în 2024, ultima creștere de la 30 la 45.000 USD în baza unui ETF a fost destul de greoaie. Volumul de tranzacționare cu Bitcoin a scăzut constant și asta reflectă scăderea interesului, ceva care este puțin probabil să fie reînviat de un ETF. Credem că săptămâna aceasta va fi un răspuns de vânzare:
Între acum și atunci, am putea vedea o creștere și probabil o străpungere a nivelului 50.000 USD, care ar fi un cadou pentru Shortat. Această convingere a fost întărită de lipsa puterii din ultima săptămână, în ciuda dovezilor abundente ale aprobării care se profilează. Între timp, prețurile au scăzut cu 6% după acest raport ridicol. De scăzut, va scădea atunci când nu mai vinde nimeni. Referitor la portofoliul de tranzacționare, continuăm în direcția stabilită la Coffee & Trading Talks, alături de membrii Traders Club. $por la Procente! Accesează resursele comunității Traders Club România, AICI... sau AICI. Categoria "Diverse" Prima pagină de la The Wall Street Journal Bob Rich's Cartoon of the Day: Ignorance is Bliss @Hedgeye Videoclipurile de azi... |
Details
Macro Blog 📰 📈 🌐
Cu peste 15 ani de experiență în piețele financiare globale, Macro Traders este locul unde afli ce anume face diferența dintre profit și pierdere. Arhivă 🧾
May 2024
|